Clădirea Albastră – cea care găzduieşte şi astăzi sediul PSD, “Casa groazei” din spatele Prefecturii, Cladirea Transilvania – corpul de clădire A, nerestaurat, clădirea ce adăpostea cândva fostul Spital Dermatologic din Zalău. Clădirea din Piaţa Iuliu Maniu, din faţa sediului PNL – monument istoric, aflate într-o stare avansata de degradare. Imobile mai mari sau mai mici de pe Corneliu Coposu, 22 decembrie 1989 (fostă Crasnei), de la Astralis ori de pe strada Gheorghe Doja. Clădiri care plâng, se descompun, se năruie în capul trecătorilor, riscând să facă victime nu doar la nivel sufletesc, atunci când se circulă prin dreptul lor, ci şi fizic.
Deşi am scris în nenumărate rânduri şi am făcut apel către fostele autorităţi, dar şi către cele ajunse la conducerea Municipiului în vara anului trecut, lucrurile au rămas aproape nemişcate. Răspunsurile sunt mereu justificate şi motivate prin hârtii şi proceduri de urmat “în viitor”. Conducerea actuală a Primăriei Zalău pare să direcţioneze lucrurile către o cărare salvatoare, însă, aşa cum rezultă din răspunsuri, rămânem împotmoliţi în aprobări şi proceduri venite exclusive prin mila ori sprijinul altora. Desigur, ele trebuie urmate şi respectate, dar atunci când vezi că şi intenţiile, şi procedurile, şi aprobările, se întind de-a lungul unei decade, atunci îţi dispare subit orice putere de a înţelege sau de accepta această situaţie, ca pe una firească.
“Casa groazei”
Au trecut doi ani de când am relatat, în două articole ample, situaţia imobilului situat în buricul târgului, pe strada 1 Decembrie 1918 la numărul 8, în spatele Prefecturii. Această casă, imobil de patrimoniu, de o valoare inestimabilă şi cu o arhitectură care ar face indivioase oraşe mari din România, arată acum, la doi ani de la ultimul strigăt către autorităţi, tot mai rău. Arată în cel mai pur sens al cuvântului “de groază”, arată tragic, iar pericolul dezintegrării ei, la propriu, devine unul iminent. Am prezentat la vremea respectivă, în cele două materiale, situaţia acestei clădiri, atât cât a putut fi evaluată; concluzia, rămasă valabilă şi acum este aceeaşi: cei câţiva locatari din clădire, proprietari ori chiriaşi, nu au banii necesari restaurării deşi, legal, acest lucru intră în sarcina lor. Situaţia este neschimbată: pe propietarii prezenţi în clădire îi numeri pe degetele de la o mână. Restul, ori sunt plecaţi din ţară, ori au vândut la rândul lor altor persoane care nu locuiesc în judeţ, ori au închiriat sau subînchiriat cele câteva spaţii din clădire. Prin urmare, este imposibil să-I strângi pe toţi la un loc şi să-I convingi să investească mii de euro fiecare în reabilitarea acestei clădiri. Discutăm de o restaurare şi nu doar de o reabilitare, supusă unor reguli stricte, efectuată de specialişti.
Nu este vorba despre o renovare obişnuită. Costurile şi eforturile sunt uriaşe. Răspunsul este, la unison: “nu avem atâţia bani”, indiferent din ce parte vine. Şi totuşi, o soluţie trebuie urgent găsită şi în această situaţie care pare de nerezolvat. Fostele autorităţi au rămas corigente şi la acest capitol. Pisica moartă a “zburat” peste gardul Primăriei, către Direcţia de Cultură, iar direcţia noastră cea de toate patrimoniile şi “culturile”, a pus hoitul în colet şi l-a trimis de unde a plecat, respectiv strada 1 decembrie 1918 la numărul 8. Ultima ţintă a reproşurilor ar fi, pe firul labirintului, actuala conducere a Primăriei, dar evităm să aruncăm anatema pe spatele actualei conduceri a municipiului având în vedere că discutăm de doar câteva luni de la instalarea noii conduceri. Însă îndrăznim să ne adresăm edililor cu rugămintea de a reflecta asupra situaţiei acestor clădiri.
O problemă a municipalităţii, nu doar a unor proprietari
Unii cetăţeni ne-au acuzat pe noi cât şi pe cei care locuiesc în aceste clădiri sau îşi desfăşoară activitatea în ele, că “cerşim”. Nu este vorba despre cerşetorie, ci despre două lucruri, două stări de fapt, două realităţi ale anului 2017: aceste clădiri sunt importante pentru municipiul nostru, lăsând la o parte pericolul pe care îl reprezintă starea lor actuală. Costurile sunt mult prea mari pentru a-şi găsi soluţia în doi-trei proprietari care nu au posibilitatea să restaureze clădiri de patrimoniu. În al doilea rând, este o realitate faptul că aceste clădiri pot face parte din mândria culturală şi arhitectonică a municipiului nostru, dacă ar fi tratate cu atenţie şi implicare substanţiale. În alte părţi, orice bolovan, orice zid ori urmă de istorie, beneficiază de grija şi sprijinul autorităţilor fără prea multe întrebări ori comunicate justificative. Facem un apel la implicare, la o serioasă analiză din partea unui primar care ne-a dovedit, în alte funcţii fiind, că iubeşte cultura şi valorile acestui judeţ, apelăm la un consiliu local tânăr, cu putere de muncă şi de decizie, în care am investit încredere şi un vot uriaş: ajutaţi-ne şi vom ajuta şi noi! Soluţia nu stă în răspunsuri şi hârtii de genul “e treaba lor, nu e treaba Primăriei, a Direcţiei”. Soluţia există, trebuie doar căutată, găsită, şi tratată cu bunăvoinţă şi drag de oraş, de cetăţeni, de istorie. Cu respect faţă de cultură şi de tot ceea ce ne-ar putea face viaţa nu doar mai frumoasă, ci mai sigură şi mai lipsită de neplăceri ori pericole.
Locatarii imobilului: “Ne vom prăbuşi odată cu casa. Sunt sume uriaşe, nu avem atâţia bani!”
Locatarii din acest imobil spuneau, depăşiţi de evenimente şi descurajaţi de lipsa banilor şi a oricărui sprijin din partea celor care l-ar putea oferi: “Ne e greu să acceptăm ideea că un asemenea imobil, care, din câte ştim este în cataloagele monumentelor istorice, nu poate beneficia de niciun sprijin sau atenţie din partea celor care ar putea să le acorde. Uitaţi, aici sunt demersurile noastre făcute către Primărie. Hârtii inutile! Am fost şi în audienţă de câteva ori însă mereu răspunsurile au fost aceleaşi, cum că suntem luaţi în discuţie. În ce discuţii… numai domniile lor ştiu, că pe noi nu ne-a mai întrebat nimeni nimic. Nici de bine şi nici de rău. Casa asta se va prăbuşi în cele din urmă, situaţia pe exterior este gravă însă şi mai gravă este acolo unde nu se vede.
Sigur, nu stă doar în obligaţia lor, poate că ministerele care se ocupă de cultură sau de astfel de obiective ne-ar putea sprijini, însă demersul trebuie să plece tot de la autorităţile de aici, de sus, altfel nu ne bagă nimeni în seamă, ne pierdem timpul şi sănătatea pe scările unor instituţii care ne trântesc uşile în faţă. Este şi responsabilitatea noastră, desigur, însă nu avem atâţia bani, sumele sunt foarte mari iar noi nu avem, indiferent ce am face, aceşti bani la dispoziţie, în totalitate” au spus locatarii. Primăria nu s-a băgat şi nu se bagă. Nu e treaba ei: “Clădirea din Piața 1 decembrie 1918 nr.8 nu se află în proprietatea Primăriei Municipiului Zalău, aceasta fiind o clădire clasată în categoria monumentelor istorice, conform Listei monumentelor istorice 2010, emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prin urmare, Municipiul Zalău nu poate efectua demersuri de reabilitare a acesteia, reabilitarea clădirii revine proprietarilor.
Consiliul Local al Municipiului Zalău, prin HCL nr. 332 din 22 decembrie 2016, a aprobat << stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2017, a tarifelor şi chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Zalău >>, în cadrul căreia se acordă scutiri de la plata impozitului/taxei pe clădiri și a impozitului/taxei pe teren, în conformitate cu prevederile art.456 alin.(2) și art.464 alin.(2) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, pentru clădiri care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, din care face parte și clădirea manționată”. Oameni buni, nu spune nimeni că Primăria are o obligaţie impusă de lege pentru reabilitarea clădirii, prin efortul exclusiv depus de instituţie. Este vorba despre implicare şi sprijin în găsirea unei soluţii şi, eventual, de o obligaţie morală faţă de patrimoniul acestui municipiu. Ne pică această casă uriaşă în cap, chiar nu vede nimeni dintre cei care trebuie să vadă, acest lucru? Faptul că legea nu obligă, desigur, e o scuză, însă acelaşi răspuns, primit şi acum cinci ani, şi acum o zi, lasă situaţia neschimbată.
Un albastru infinit
O altă rană arhitectonică a municipiului este clădirea de pe strada Unirii, vecină bună şi de când lumea cu Muzeul. “Clădirea albastră” este astăzi aproape o ruină. Un pericol de moarte. Cine trece prin dreptul ei, e bine să-şi facă rapid cruce cu limba şi să spună o rugăciune, în cazul în care nu are suficientă inspiraţie să treacă pe partea cealaltă a drumului. Primăria municipiului a făcut şi în “regimul” trecut, câteva gesturi menite să mai acopere “crăpăturile” din povestea acestei clădiri, însă, până la urmă, dacă timp de 12 ani cât am avut un partid la putere, nu s-a mişcat nimic în acest sens, este inutil să mai explicăm cele câteva măsuri, înşirate peste ani care, iată, nu s-au concretizat într-un rezultat menit să schimbe soarta şi aspectul acestui imobil. Indiferent cu ce argumente venim, dacă strângem laolaltă toate comunicatele Primăriei venite în anii trecuţi, nu vă putem convinge că municipalitatea a făcut ceva substanţial pentru salvarea acestei clădiri pentru că imaginea ei de acum vorbeşte de la sine. În rest, hârtii şi vorbe goale. S-au mimat, în anii trecuţi, şi nişte întâlniri cu cetăţenii, sorite şi acestea în final, eşecului, atâta timp cât atâta amar de vreme nu s-a făcut nimic. În anunţul municipalităţii din vremurile foste conduceri, se specifica: “Propunerile (cetăţenilor, n.red.) trebuie să pornească de la faptul că Municipiul Zalău intenționează să obțină finanțare în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 5, Prioritatea de investiții 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, astfel că destinația clădirii trebuie să ducă la creșterea numărului de vizitatori la obiectivul reabilitat.
“Facem precizarea că nu vor fi finanțate clădiri în care se desfășoară activități administrative (ex. spitale, primării, școli), activități economice ori în scopul obținerii de profit”, anunţa Primăria la vremea respectivă. Vorbe mari, cuvinte măreţe: doi bani nu fac. “Conservarea şi protejarea, promovarea şi dezvoltarea…”. Când citeşti şi, după ce ai citit, îţi ridici privirea şi priveşti, în ianuarie 2017, către această clădire, râzi ori plâgi. Sau amândouă deodată.
În ultimul răspuns al municipalităţii, cel primit joi, 12 ianuarie, se arată:
“În data de 28 decembrie 2016 s-a reluat procedura de achiziție a documentației în vederea reabilitării clădirii, prin solicitarea depusă pe SEAP, în vederea depunerii ofertelor, până în data de 16 ianuarie 2017. Pentru evitarea unor posibile accidente s-au dispus măsuri de împrejmuire a zonei cu risc de desprindere a tencuielii de pe fațada clădirii”. Poate, de această dată, şansa la reabilitare a acestei clădiri din centrul municipiului se va concretize în măsuri pe care să le putem constata la faţa locului în cel mai scurt timp.
Salvaţi puţinul “frumos” pe care îl mai avem!
Vrem să vedem fapte în privinţa acestor clădiri, care reprezintă trecutul nostru, istoria noastră, identitatea noastră ca judeţ şi ca municipiu, şi nu vrem să mai auzim “Nu putem, nu avem, nu ştim. “Nu e a noastră, nu ne aparţine, nu ne băgăm”. Noi, cetăţenii acestui municipiu, ne dorim (şi nu doar în cazul acestor clădiri, ci în toate problemele pe care acest municipiu le are) să-i vedem pe cei care conduc instituţiile, deconcentratele, direcţiile şi birourile, că dau dovadă de implicare şi responsabilitate, dar şi de o urmă de suflet. Lucruile bune se fac cu puterea cu care oamenii te-au investit, dar şi cu suflet şi grija pentru semeni cu care te-a înzestrat Dumnezeu şi ai tăi, în educaţia de acasă. Ne dorim ca aleşii noştri să fie la fel de vocali în răspunsuri şi la fel de prezenţi în fapte, aşa cum au fost înainte de a fi aleşi ori numiţi în funcţii. Îi rugăm să ne ajute, să se implice, să facă ceea ce alţii nu au fost în stare să facă. Dacă ceva nu depinde de ei, să ia primul tren ori avion către Bucureşti, să explice, să dea cum pumnul în mese. Să-i facă pe cei de care depindem să înţeleagă marile nevoi ale acestui municipiu.
Am trăit timp de 12 ani din promisiuni, din comunicate sterile, din vizite ori discursuri, inclusiv din partea parlamentarilor care au făcut rădăcini aproape degeaba în cel mai înalt for al ţării. Nimic nu s-a mişcat, nimic nu s-a schimbat, iar marile răni ale oraşului au crescut, s-au infectat, iar acum ne dor mai rău ca oricând. Acestor clădiri valoroase li se adaugă şi altele, care nu fac parte din patrimoniu. Blocuri (vezi dezastrul urbanistic numit “bloc de locuinţe” de lângă poşta Astralis, bloc care aparţine Primăriei!) şi alte imobile care ar putea beneficia de o urmă de sprijin din partea autorităţilor sau de o atenţie mai mare în somarea şi sprijinirea proprietarilor, pentru remedierea situaţiilor. Desigur, cei nou veniţi la putere nu pot fi acuzaţi de dezastrul lăsat de alţii, care au stat în funcţii 12 ani. Însă au trecut şapte luni de când ei se află la conducerea oraşului şi ar fi timpul să avem, măcar pe hârtie, o listă concretă cu tratamentele pentru marile dureri ale municipiului, probleme care să devină prioritate.
Sunt convins că şi o chetă publică, care nu ar fi nici pe departe o “cerşetorie”, ar beneficia de un răspuns pozitiv din partea comunităţii; un ban, un leu, ori cât ar fi posibil, ban pe care zălăuanul l-ar aşeza cu drag în cutia salvării patrimoniului municipal. Oamenii acestui municipiu găsesc genţi şi portmonee pe stradă, doldora de bani; copiii acestui judeţ găsesc prin trenuri ori autobuze, sume de bani, deloc mici, acte importante, telefoane ori bijuterii, şi aleargă cu ele într-un suflet către Poliţie, predându-le pentru a fi restituite celor care le-au pierdut. Nu se întâmplă în multe oraşe din ţară acest lucru iar în ultimele două luni, nu mai puţin de patru astfel de cazuri, în care erau imăplicate sume ameţitoare, dovedesc fără tăgadă că zălăuanul este un om cu suflet bun şi frică de Dumnezeu. Asta spune totul despre cinstea şi generozitatea locuitorilor, care ar fi bucuroşi să urmeze exemplul autorităţilor şi să contribuie, dacă alte soluţii nu pot fi găsite, la salvarea istoriei şi feţei municipiului. Altfel, vor mai trece zece ani, şi alţi douăzeci, iar clădirile despre care v-am vorbit nu vor mai arăta cu siguranţă aşa, pentru simplul motiv că ele se află încă de acum sub riscul uriaş de a nu mai exista fizic, pe străzile municipiului.
